articol preluat de pe site frf.ro

Fotbalul și educația merg mână-n mână | Ioana Grigoraș: „Cred că nu este deplasare în care să nu-mi iau caietele cu mine”

La 18 ani, Ioana Grigoraș e portar al naționalei feminine U19 și la echipa CSM Pașcani. În cei aproape 10 ani de când joacă fotbal, a învățat să echilibreze oportunitățile din sport cu responsabilitatea de la școală.

Când a aflat despre prima ei convocare la lotul național, Ioana avea 12 ani. „Am rămas blocată”, spune despre momentul când a fost sunată de antrenorul de atunci de la club. Nu știa ce înseamnă asta, ce ar trebui să facă sau unde ar trebui să meargă. Majoritatea fetelor din lot erau cu doi ani mai mari ca ea. „Eu nu știam ce să fac; să mă duc?, să nu mă duc?, unde mă duc singură?”, își amintește. Încurajările părinților și explicațiile antrenorului i-au pus însă claritate în planuri, iar după convocarea de atunci au venit și altele, la următoarele categorii de vârstă.

„Atunci am știut că nu prea mai e cale de întoarcere”, spune mama Ioanei, Ramona Grigoraș, care crede că experiențele de la echipa națională îi oferă fetei multă încredere în ea și îi hrănesc ambiția de a se antrena mai mult și de a-și dori mai mult.

Acea convocare a venit cu emoții pentru Ramona, fostă învățătoare, care se gândea cu neliniște că Ioana nu va putea recupera o săptămână de absență și că va rămâne în urmă cu lecțiile. „Dar a demonstrat că poate. Eu am o vorbă, că ea a dormit cu cartea și cu mingea în pat de mică.”

Când s-a antrenat prima dată la juniorii clubului CSM Pașcani, Ioana avea 9 ani. Fratele ei cu un an mai mare era legitimat la echipă, iar ea mergea alături de tatăl lor să-l susțină. Pentru că băieții nu voiau să stea în poartă, Ioana s-a oferit să umple golul. Recunoaște că i-a fost puțin teamă la început – „ei erau băieți, erau și cu un an mai mari ca mine” – dar apoi și-a câștigat locul în echipa lor, până a fost înființată o echipă de fotbal feminin la CSM Pașcani.

În aceeași perioadă, Ioana mergea și la antrenamente la atletism. Avea dimineața antrenamente și după-amiaza mergea la școală. Când au început să se suprapună antrenamentele la atletism cu meciurile la fotbal, a decis să renunțe la primele. La fotbal a simțit că are o oportunitate mai bună să performeze; pe lângă asta, fusese deja convocată la lotul național.

A fost o decizie aliniată cu ambiția Ioanei să facă lucrurile bine, nu cu jumătăți de măsură. A vrut mereu să păstreze un echilibru, iar asta s-a văzut în rezultatele ei de la școală, unde mediile i-au fost rareori mai mici de 10. „De mică a fost ambițioasă. A vrut să demonstreze că le poate face pe ambele și a dat tot ce a putut ca să arate asta.”

Pentru că nu a neglijat niciodată școala, profesorii Ioanei au aflat abia după clasa a X-a că face fotbal de performanță, spune diriginta ei, Simona Gabor, care a citit că joacă fotbal într-un articol de presă.

tot articolul il puteti citi : AICI