Connect with us

FOTBAL

CUPA ROMÂNIEI BETANO

Tabloul Turului 1, cu câștigătoarele Finalelor Regionale și formații din L3!

 

Ediția 2022/23 înseamnă reinventarea Cupei României: un nou format competițional, un nou sponsor principal, Betano, și un nou sponsor oficial, Pambac, păstrând tradiția fotbalului-spectacol!

Pe 13 iulie s-a încheiat etapa grupelor din Faza Regională a Cupei României Betano, începută pe 9 iulie, iar pe 16 iulie s-au disputate cele 7 Finale Regionale, potrivit structurii inovative a competiției, aflată la sezonul de debut.

Astăzi descoperim împreună tabloul Turului 1 din Cupa României Betano 2022/23, realizat în urma împerecherii echipelor, cu mențiunea că formațiile notate primele vor fi gazde, în urma clasării mai slabe față de adversar în sezonul precedent.

  • Partidele într-o singură manșă se vor disputa pe data de 17 august, iar faza următoare, Turul 2, e programată pe 31 august.
  • În urma Finalelor Regionale s-au calificat în Turul 1 un total de 7 echipe: Viitorul Darabani (Botoșani), Crișul Sântandrei (Bihor), ACS Tg. Mureș 1898 (Mureș), CSM Lugoj (Timiș), CS Dunărea Turris Tr. Măgurele (Teleorman), Atletic United 1906 Ploiești (Prahova), Axiopolis Cernavodă (Constanța)
  • Acestora li se alătură în Turul 1 un total de 68 de echipe din Liga 3 sezonul precedent.

Turul 1 – Cupa României Betano

  • CSO Viitorul Darabani – CSM Bucovina Rădăuţi
  • ACS Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
  • CSM Paşcani – CS Ştiinţa Miroslava
  • CS Sporting Juniorul Vaslui – ACS Hușana Huși
  • CSM Bacău – AFC Dinamo Bacău
  • CS Sporting Lieşti – CS Aerostar Bacău
  • CSM Râmnicu Sărat – AFC Metalul Buzău
  • ACS Sportul Chiscani – CS Viitorul Ianca
  • CS Făurei – ACS Recolta Gheorghe Doja
  • CSM Feteşti – AS FC Agricola Borcea
  • CS Axiopolis Cernavodă – CS Gloria Albeşti
  • ACSM Olteniţa – ACS Înainte Modelu
  • CS Dunărea Turris – CSM Alexandria
  • CSO Petrolul Potcoava – CS Sporting Roşiori 2008
  • ACSO Filiaşi – ACS Vediţa Coloneşti
  • CS Real Bradu – ACS Unirea Bascov
  • ACS Atletic United (Uniţi) Ploieşti 1906 – CSM Flacăra Moreni
  • CSO Plopeni – CS Blejoi
  • ACS Kids Tâmpa Braşov – ACS KSE Târgu Secuiesc
  • ACS SR Municipal Braşov – ACS Olimpic Cetate Râşnov
  • ACS Minerul Costeşti – ACS Flacăra Horezu
  • CS Gilortul Târgu Cărbuneşti – ACS Viitorul Şimian
  • CSM Jiul Petroşani – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
  • ACS Progresul Ezeriş – AFC Voinţa Lupac
  • CSM Lugoj – CS Armata Aurul Brad
  • CS Avântul Periam – ACS Pobeda Stár Bišnov
  • CS Frontiera 2004 Curtici – ACS Progresul Pecica
  • CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Şoimii Lipova
  • CS Luceafărul Oradea – CS Crişul Chişineu Criş
  • CSC Crişul Sântandrei – CS Lotus Băile Felix
  • AFC Unirea 1924 – CS Ocna Mureş
  • ACS Sticla Arieşul Turda – ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj
  • CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca – Club Sportiv Minerul 1947 Ocna Dej
  • CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei – SCM Zalău
  • CS Progresul Şomcuta Mare – CSM Satu Mare
  • CSM Avântul Reghin – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud
  • ACS Tg. Mureş 1898 – Marosvásárhelyi SE 1898 – CS Unirea Ungheni 2018
  • CSC Ghiroda şi Giarmata Vii este calificată direct în faza următoare, Turul 2.

articol preluat de pe FRF.RO

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in FOTBAL